home

 

Pe urmele lui Emil Racovita

 

CROAZIERA LA CAPATUL LUMII

CHILE - ARGENTINA - URUGUAY - BRAZILIA

 

Santiago de Chile - Valparaiso - Vina del Mar - San Antonio - Puerto Montt - Puerto Chacabuco - Punta Arenas - Ushuaia - Capul Horn - Stanley / Insulele Falkland - Puerto Madryn - Montevideo - Buenos Aires

 

 

O invitatie de nerefuzat intr-o croaziera de o frumusete extraordinara care se adreseaza celor care indragesc America de Sud, cu farmecul sau profund latin si celor care doresc sa mearga pe urmele marilor exploratori Fernando Magellan si Francis Drake catre indepartata Patagonia. Veti fi fermecati de uimitoarele minuni naturale pe care le veti descoperi in Parcurile Nationale, dar si de spectaculoasele fiorduri chiliene, de "spectacolul" unic oferit de pinguinii Magellan si de cele mai mari animale marine precum balenele sau elefantii de mare, veti "simti" "Capatul Lumii" cand veti vizita Ushuaia, cel mai sudic oras al lumii si cand va veti apropia de Capul Horn. Veti ajunge in capitala coloniei insulelor Falkland, in sanctuarul patagonez din Peninsula Valdez, va veti plimba prin "Elvetia Americii de Sud", pitorescul Montevideo, iar la final veti fi vrajiti in Buenos Aires de acordurile tangoului argentinian "Caminito", de unde va veti intoarce spre casa.

 

Perioada: 15.03 - 03.04.2024

 

Ziua 1 / 15.03.2024: Bucuresti - Paris - Santiago de Chile

intalnire cu conducatorul de grup la Aeroportul Henri Coanda, la ora 12:30 (in fata ghiseului de imbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu compania Air France, zbor AF 1889 (14:25 / 16:35), de unde se va pleca spre Santiago de Chile cu zborul AF 406 (23:20 / 09:45).

 

Ziua 2 / 16.03.2024: Santiago de Chile

Sosire in Santiago de Chile unde, impreuna cu ghidul local vom porni in explorarea capitalei situata pe malul raului Mapocho, la poalele maiestosului vulcan Tupungato, care are o inaltime de 6.570 m. Orasul pastreaza amintirea imperiului colonial spaniol, fapt evident mai ales in centrul orasului. Vom face un tur panoramic de oras care va include Palatul Prezidential, Piata Armelor cu Catedrala si vechea cladire a Postei, Muzeul National de Istorie si Casa Colonial, fosta resedinta a guvernatorului in perioada coloniala. in continuare vom putea admira orasul de pe dealul Cerro San Cristobal, aflat in Parcul Metropolitano. Ne vom indrepta apoi spre una dintre cele mai exclusiviste zone ale capitalei, Providencia, unde vom gasi o multime de magazine si restaurante. Cazare la Hotel Galerias 4* (sau similar 4*).

Ziua 3 / 17.03.2024: Santiago de Chile - Valparaiso - Vina del Mar - San Antonio

Mic dejun. Plecare spre pitorescul oras Valparaiso, bogat in arhitectura autohtona, sursa de inspiratie pentru artisti si poeti, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Orasul, situat la o distanta de 120 km fata de Santiago de Chile, este unul dintre cele mai importante porturi ale tarii, supranumit si "San Francisco al Americii de Sud" datorita faptului ca este cladit pe pantele Anzilor, cu fata la Pacific. in timpul turului panoramic in Valparaiso, vom admira cladirile viu colorate, Piata Sotomayor si Cladirea Parlamentului. in continuarea zilei ne vom indrepta spre orasul invecinat, Vina del Mar, "orasul gradina", cu plaje desprinse parca din paradis, fiind astfel cea mai importanta statiune din Chile si una dintre principalele statiuni din America de Sud. Tur panoramic al "bijuteriei" de la Oceanul Pacific care se afla la o distanta de numai 9 km nord-vest de Valparaiso, ce ofera toate facilitatile pentru vizitatori, inclusiv un cazino, fapt pentru care este cunoscuta si sub denumirea de "Capitala Turismului Chilian". Transfer in portul San Antonio pentru imbarcarea pe vasul de croaziera Norwegian Star al companiei Norwegian Cruise Line, care va pleca din port la ora 19:00. Vom porni intr-o fascinanta croaziera spre Patagonia, pe parcursul careia ne vom rasfata la bordul vasului, bucurandu-ne de toate facilitatile oferite. Seara ne vor astepta diverse spectacole de teatru, animaţie şi muzică live sau lectii de dans. Dejun, cina si cazare la bord.

Ziua 4 / 18.03.2024: Navigare

Vom petrece o zi relaxanta navigand spre Puerto Montt. Ne vom familiariza cu facilitatile vaporului de lux, cum ar fi: piscine, jacuzzi, centru de fitness, sauna, saloane de masaj, biblioteca, casino, restaurante, artere comerciale si numeroase baruri. Seara ne vor astepta diverse spectacole de teatru, animatie si muzica live. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 5 / 19.03.2024: Puerto Montt

La ora 07:00 vasul va ajunge in Puerto Montt, "capitala" Patagoniei chiliene, unde va ramane in port pana la ora 17:00, timp in care veti putea descoperi individual atractiile orasului sau prin excursiile optionale achizitionate de pe vas. Va sugeram sa optati pentru o excursie la Puerto Varas, cunoscut ca "La Ciudad de Las Rosas" - Orasul trandafirilor, fondat in anul 1854 de Vicente Perez Rosales, situat in partea de sud a statului Chile, in regiunea Los Lagos din nordul Patagoniei. in perioada sa de inceput orasul a fost locuit de numerosi etnici de origine germana, zona fiind renumita astfel si pentru traditiile sale culturale germane. Situat la aprox. 20 km fata de Puerto Montt, orasul se ridica pe tarmurile lacului Llanquihe, unul dintre cele mai mari lacuri naturale din Chile, iar Vulcanul Osorno, Muntii Calbuco si Tronador, vizibili din aceste locuri, ofera o imagine de neuitat. Va veti putea plimba de-a lungul lacului Llanquihue, veti putea admira Teatro del Lago si Muzeul Colonial German. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 6 / 20.03.2024: Puerto Chacabuco

La ora 11:00 vasul va ajunge in Puerto Chacabuco unde va ramane in port pana la ora 18:30. Va recomandam sa porniti intr-o excursie optionala in care veti putea admira privelistile spectaculoase ale unora dintre cele mai izolate asezari din Chile, Coyhaique, capita regiunii Aysen. Veti calatori de-a lungul raului Simson, ce a creat peisaje memorabile, cascade, chei, strabatand munti inalti. in Coyhaique va veti opri in Plaza de Armas fie pentru a va plimba pe strazile linistite, fie pentru a lua un pranz cu specific chillian (nu este inclus in costul excursiei optionale). Veti reveni apoi la vas, oprindu-va pentru a admira Cascada Miresei. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 7 / 21.03.2024: Navigare

in aceasta zi vom naviga in continuare de-a lungul fiordurilor chilliene, prilej de a face o multime de fotografii, tinand cont ca peisajul se va schimba in continuu. Ne vom putea relaxa la bordul vasului de lux si vom putea participa la diversele programe de animatie si divertisment. Seara veti putea asista la un spectacol, veti putea asculta muzica live sau veti putea dansa la discoteca. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 8 / 22.03.2024: Navigare

Vom continua sa navigam de-a lungul coastei sudice a Americii de Sud bucurandu-ne de facilitatile vasului de croaziera - de la tratamentele SPA, masaj, Aroma Stone Therapy, tratamente cosmetice, tratamente cu colagen, etc.. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 9 / 23.03.2024: Punta Arenas

La ora 06:00 vasul va ajunge in Punta Arenas unde va ramane in port pana la ora 18:00, timp in care veti putea descoperi atractiile orasului, individual sau prin excursiile optionale achizitionate de pe vas. Va sugeram sa optati pentru un tur panoramic al orasului care va include Piata Armelor si Cerro de la Cruz, de unde veti putea admira intregul oras si Stramtoarea Magellan. Veti putea vizita Muzeul Salesiano Marggiorino Borgatello, unde veti afla mai multe despre primii locuitori ai Patagoniei, Kawaskhar si Yamana, dupa care veti putea vizita cimitirul Punta Arenas, pentru a vedea impresionantele sale monumente funerare. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 10 / 24.03.2024: Ushuaia

La ora 12:30 vasul va ajunge in Ushuaia unde va ramane in port pana la ora 20:30, timp in care veti putea descoperi individual atractiile orasului sau prin excursiile optionale achizitionate de pe vas. Denumirea "Ushuaia" provine din limbajul indienilor yámanas si inseamna "golf care patrunde spre vest". Putine asezari din lume pot egala privelistile incredibil de frumoase ale orasului catre gheturile batute de vanturi de pe Canalul Beagle, catre varfurile glaciare ale lui Montres Martial si niciuna nu poate egala pozitia la antipozi, unde drumurile lumii se sfarsesc si unde incepe, intr-un fel, frontiera Antarcticii. Ushuaia este asadar supranumita "tara de la capatul lumii", fiind punctul de plecare spre Parcul National Tierra del Fuego, pe care va sugeram optional sa-l vizitati. Parcul National al tinutului de Foc, este unicul parc national din Argentina situat pe coasta oceanului, infiintat in anul 1960, care are o suprafata impunatoare de 63.000 ha, din care insa doar o mica parte este deschisa publicului pentru camping si excursii pe munte, restul parcului fiind inchis publicului, pentru scopuri stiintifice. Vietuitoarele salbatice de aici sunt foarte variate, parcul adapostind aprox. 90 specii de pasari, printre care albatrosul cu sprancene negre, condori, vanatorii de stridii, gasca de munte, rata de iezer, Rayadito si ciocanitori. Printre mamiferele cele mai obisnuite pot fi observate vidra, castorul si vulpea argintie. Castorii, animale introduse in acest areal in secolul trecut s-au adaptat bine, iar constructiile lor "de baraje", pe care le vom putea vedea, sunt adevarate minuni ingineresti. Vom avea prilejul de a vedea Golful Ensenada, Lacul Roca si Golful Lapatania. Veti putea face si o calatorie palpitanta cu trenul "de la capatul lumii", tren care pe vremuri transporta muncitorii la exploatarile forestiere din zona, care a fost reconditionat si care in prezent ofera turistilor o calatorie captivanta printre minunile naturale ale parcului. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 11 / 25.03.2024: Navigare - Capul Horn

Aceasta zi o vom petrece pe mare, putandu-ne bucura de facilitatile SPA ale vasului de croaziera, sauna cu aromaterapie, sau de lectiile de dans la Oceanview Spinnaker Lounge. in functie de CONDITIIle meteo vom inconjura Capul Horn, cel mai sudic punct al Americii de Sud ce marcheaza limita nordica a stramtorii Drake, care pentru o lunga perioada de timp a reprezentat un important reper al rutei corabiilor care transportau bunuri in toata lumea. Cu siguranta ca ne vom intoarce cu o multime de fotografii din aceasta zona incredibil de frumoasa. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 12 / 26.03.2024: Stanley / Insulele Falkland

La ora 09:00 vasul va ancora in portul Stanley, capitala coloniei insulelor Falkland, alcatuite din doua insule principale, Falklandul de Vest si Falklandul de Est si un numar de aprox. 200 de insule mai mici. Insulele Falkland situate in Oceanul Atlantic de Sud, la o distanta de aprox. 500 km de coasta Argentinei si la aprox. 13.000 km de Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, au fost denumite astfel in onoarea Trezorierului Marinei Britanice, Vicecontele Falkland, de catre primul european, capitanul englez John Strong a carui debarcare in arhipelag a fost consemnata oficial in anul 1690. Insulele sunt cunoscute ca loc al Razboiului din Malvine, conflictul militar dintre Argentina si Regatul Unit al Marii Britanii, care a durat 10 saptamani, motivul disputei fiind doua teritorii britanice de peste mari, respectiv Insulele Falkland si Insulele Georgia de Sud si Sandwich de Sud. Vasul va acosta pana la ora 17:00, timp in care veti putea vizita pe cont propriu capitala, Muzeul "Falkland Islands", care ofera detalii despre istoria insulelor sau veti putea descoperi in cadrul unei excursii optionale de aprox. 4 ore, Colonia de Pinguini Rockhopper, atat de celebri pentru penajul lor. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 13 / 27.03.2024: Navigare

Una dintre activitatile in voga la bordul vasului de croaziera este cursul de procesare foto unde, de-a lungul catorva cursuri gratuite, puteti transforma fotografiile realizate de-a lungul voiajului in adevarate opere de arta pe care sa le aratati prietenilor la revenirea in tara. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 14 / 28.03.2024: Puerto Madryn

La ora 07:00 vasul va ajunge in Puerto Madryn, orasel fondat de colonistii galezi, in prezent important port in Golful Nuevo, care in ciuda dezvoltarii sale rapide si-a pastrat aspectul placut, mai ales in zona de coasta unde se afla numeroase hoteluri, restaurante si baruri. Pana la ora 17:00, cand vasul va ridica ancora, veti avea timp sa descoperiti individual atractiile orasului, sa va plimbati pe faleza, sa leneviti pe plaja, sa vizitati Muzeul Oceanografic si Muzeul de stiinte Naturale sau sa participati optional la o partida de snorkeling in Rezervatia Naturala Punta Loma, prilej de joaca cu leii de mare, care impreuna cu puii lor prietenosi si foarte curiosi, vor interactiona cu dumneavoastra. Va sugeram de asemenea o excursie optionala in Peninsula Valdez, o impresionanta rezervatie naturala patagoneza, care, datorita faunei si florei bogate, a fost inclusa pe lista Patrimoniului Universal Natural UNESCO in anul 1999. Cea mai mare parte a peninsulei este formata din teren arid, cu lacuri de sare care apar din cand in cand, insa cel mai mare dintre aceste lacuri este situat la o altitudine de aproximativ 40 m sub nivelul marii, pana de curand crezandu-se ca este lacul situat la cea mai joasa altitudine din America de Sud. Linia de coasta a peninsulei este populata de o multime de mamifere marine, precum leii si elefantii de mare. Orcile apar si ele in zona de-a lungul coastei, un real pericol pentru puii de foci, iar Punta Delgada este locul preferat al elefantilor de mare. Peisajul peninsular va fi completat de Punta Cantor, Caleta Valdez si de Istmul Ameghino, de-a lungul drumului avand ocazia de a vedea guanaco, vulpi, tatu, sconcsi si multe altele. Alternativ, puteti sa optati pentru o vizita la colonia de pinguini Punta Tombo unde se afla cel mai mare numar de pinguini din afara Antarcticii, colonia cuprinzand peste un milion de pinguini Magellan care vin in fiecare an aici la mijlocul lunii septembrie unde poposesc pana in martie. Va veti putea plimba printre pinguini, ii veti vedea cum isi pescuiesc hrana si-i veti putea fotografía in cele mai amuzante ipostaze. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 15 / 29.03.2024: Navigare

in aceasta ultima zi de navigare si relaxare la bordul vasului va veti putea petrece timpul la piscina sau in sala de sport, intr-un bar cu muzica live, admirand pentru ultima oara picturile expuse in galeria de arta sau sa profitati de ultima ocazie de a face cumparaturi in galeria comerciala de pe vas. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 16 / 30.03.2024: Montevideo

La ora 11:00 vasul va ajunge in Montevideo, capitala Uruguayului, unde va ramane in port pana la ora 17:00, timp in care veti putea descoperi individual atractiile orasului sau prin excursiile optionale achizitionate de pe vas. Va sugeram un tur panoramic de oras, care va va oferi posibilitatea de a explora "Elvetia Americii de Sud", asa cum mai este denumit Montevideo. Veti putea vedea partea veche a orasului, Piata Constitutiei cu Catedrala, cea mai veche cladire publica din oras, Paetonal Sarandi, strada pitoreasca coloniala cu diverse magazine de suveniruri si restaurante, Teatrul Solis, Piata Independentei cu Monumentul Artigas (Erou National), Mausoleul, principala strada comerciala 18 Iulie, Cladirea Congresului, Meadow, faimoasa gradina de trandafiri si Monumentul Diligentei. Veti urca apoi pe dealul Montevideo pentru a admira o frumoasa priveliste panoramica a golfului Montevideo si pentru a vedea fostul Fort Colonial. Turul panoramic va continua cu Parcul Bataliei, Obeliscul, Monumentul Vagonului, stadionul de fotbal, unde s-a organizat primul campionat de fotbal in anul 1930, zona rezidentiala Carrasco's si cu trecerea in revista a plajelor ce "inlantuie" orasul. Pensiune completa si cazare la bord.

Ziua 17 / 31.03.2024: Buenos Aires

Vasul de croaziera va ajunge la ora 05:45 in Buenos Aires, capitala si cel mai mare oras din Argentina. Dupa formalitatile de debarcare de pe vasul de croaziera vom pleca spre Pampa, care se intinde spre sud si vest de Buenos Aires, regiune cunoscuta pentru ca este casa "gauchos", faimosii cowboy cu pantaloni largi din Argentina. Vom ajunge la o "hacienda", o ferma tipic argentiniana, prilej de a descoperi muzica si dansurile traditionale, participand la un adevarat festival Gaucho. La petrecerea de bun venit vom fi serviti cu "empanadas" si vin argentinian, iar mai tarziu cu un barbeque delicios, preparat in stil argentinian. Vom fi martorii unui spectacol folcloric cu muzica si dansuri, dupa care vom avea prilejul de a admira aptitudinile de calareti ale "gauchos". intoarcere in Buenos Aires pentru cazare la Cazare la Hotel Dazzler Maipu 4* (sau similar 4*).

Ziua 18 / 01.04.2024: Buenos Aires - Paris

Mic dejun. Dupa eliberarea camerelor vom porni alaturi de ghidul local intr-un tur panoramic al orasului Buenos Aires, care va incepe cu cartierele Palermo si Recoleta, caracterizate de bulevarde mari, gradini imense, locuinte si cladiri luxoase. in cartierul Palermo se afla cel mai mare parc din Buenos Aires, Parcul 3 Februarie intins pe o suprafata de 3 km2, care imbina armonios lacuri, sculpturi si monumente. Ne vom indrepta apoi spre cartierul La Racoleta, care demonstreaza ca Buenos Aires este "Parisul Americii Latine", cartier in care se afla si cimitirul unde este inmormantata celebra Evita Peron. Turul va continua cu Bulevardul 9 Iulie, unul dintre cele mai mari bulevarde din lume. Vom vedea apoi Plaza de Mayo, locul desfasurarii celor mai importante evenimente ale istoriei argentiniene, Primaria Cabildo, Catedrala Metropolitana, Cladirea Guvernului "Casa Rosada", Sediul Congresului National, o cladire spectaculoasa cu o suprafata de 9.000 m2, realizata de arhitectul Victor Meano. Vom vizita in continuare cartierele Montserrat, San Nicolas, San Telmo, cu cladiri albe cu balcoane din fier forjat si La Boca, cartier italian cu faimoasa strada care a dat numele celebrului tango Caminito, inspirat din viata cartierului. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Paris cu compania Air France, zbor AF 467 (23:55 / 17:55).

Ziua 19 / 02.04.2024: Paris - Bucuresti

Sosire la Paris la ora 17:55, de unde se va pleca spre Bucuresti cu zborul AF 1088 (21:00 / 00:55).

Ziua 20 / 03.04.2024: Bucuresti

Sosire la Bucuresti la ora 00:55.

 

TARIF I: 4170 EURO / loc in camera dubla si cabina dubla interioara

 

TARIF II: 4300 EURO / loc in camera dubla si cabina cu hublou cu vedere obstrutionata

 

TARIF III: 4780 EURO / loc in camera dubla si cabina cu balcon cu vedere obstrutionata

Suplimentul de single se calculeaza la cerere in functie de disponibilitatea cabinelor de pe vasul de croaziera

(tarife cu toatele taxele incluse, valabile pentru un grup de minim 20 turisti; pentru un grup mai mic, tariful se va recalcula)

 

TARIFUL INCLUDE:

- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucuresti - Paris - Santiago de Chile si Buenos Aires - Paris - Bucuresti cu compania Air France

- taxele de aeroport, combustibil, securitate si serviciu pentru zborurile continentale (pot suferi modificari)

- 1 noapte cazare in Santiago de Chile la Hotel Galerias 4* (sau similar 4*)

- 14 nopti de cazare pe vasul de croaziera Norwegian Star al companiei Norwegian Cruise Line in tipul de cabina ales

- 1 noapte cazare in Buenos Aires la Hotel Dazzler Maipu 4* (sau similar 4*)

- taxele portuare (pot suferi modificari)

- mesele mentionate in program: 2 mic dejunuri la hotel de 4* mentionat in program si 14 zile cu pensiune completa pe vas

- activitati de recreere pe vas: piscine, teatru, discoteca, biblioteca, fitness, sauna

- transferurile, tururile si excursiile mentionate in program

- tur panoramic cu ghid local in Santiago de Chile

- excursie cu ghid local in Valparaiso si Vina Del Mar

- excursie cu ghid local in Pampas

- tur panoramic cu ghid local in Buenos Aires

- taxe de intrare la obiectivele mentionate in program

- conducator roman de grup

- asigurarea in caz de insolvabilitate / faliment al agentiei de turism

 

NOTA: Taxele de aeroport incluse in tarif sunt cele valabile la data lansarii programului. in situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

 

TARIFUL NU INCLUDE:

- taxe de iesire de pe aeroporturi, in cazul in care se aplica

- alte servicii suplimentare decat cele mentionate, cheltuieli personale, bauturi etc.

- bacsisuri: 50 euro/pers. pentru ghizi si soferi, mai putin pt. bagajisti (se vor achita conducatorului de grup cel tarziu la sosire); bacsisurile nu se refera si la excursiile optionale

- taxe pentru servicii la bord: 16 usd/zi/pers. (vor fi achitate direct de catre turisti la sfarsitul croazierei odata cu celelalte cheltuieli optionale de pe vas)

- excursiile optionale organizate numai pentru grupul nostru care se rezerva si se achita din tara, se pot realiza cu un numar minim de 15 de participanti, tarifele acestora fiind informative; in functie de timpul disponibil, la fata locului, se mai pot organiza si alte excursii optionale propuse de partenerul local:

· tur panoramic cu insotitorul de grup si ghid local in Puerto Montt: aprox. 70 euro/pers.

· tur panoramic cu insotitorul de grup si ghid local in Chacabuco: aprox. 70 euro/pers.

· excursie in Ushuaia cu insotitorul de grup si ghid local: aprox. 120 euro/pers.

· excursie in Insulele Falkland la Colonia de pinguini Rockhopper: aprox. 200 euro/pers. (excursie organizata de vas)

· excursie in Peninsula Valdes cu insotitorul de grup si ghid local: aprox. 120 euro/pers.

· tur panoramic cu insotitorul de grup si ghid local in Montevideo: aprox. 50 euro/pers.

 

IMPORTANT! Recomandam incheierea unei Asigurari MEDICALE si STORNO de calatorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Acest mijloc de protectie financiara acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurarile MEDICALE si STORNO de calatorie se pot incheia la orice companie de asigurari care asigura acest serviciu; suma platita pentru asigurare nu este returnabila. Daca aveti nevoie de asistenta pentru a va alege asigurarea de calatorie potrivita, echipa noastra de consultanti va sta la dispozitie.

 

NOTA:

- itinerarul poate fi modificat de catre compania de croaziera independent de vointa . Modificarea itinerarului nu poate constitui motiv pentru anularea rezervarii de catre turisti.

- alocarea cabinelor se va face de compania de croaziera

- taxele de port pot fi modificate de catre autoritatea portuara

- pentru mai multe informatii legate de flota Norwegian Cruise Line, descrierea cabinelor, facilitatilor, etc. va rugam sa consultati site-ul oficial al companiei www.ncl.com

 

IMPORTANT !!!

Documente necesare: pasaport valabil minim 6 luni de la data incheierii calatoriei (nu se accepta pasaport temporar)

O persoana sub 21 de ani nu poate sa rezerve o cabina in croaziera sau sa ocupe singura o cabina, cu exceptia cazului in care este insotita de un parinte, tutore sau o persoana care a implinit deja varsta de 21 de ani.

Orice minor sub 18 ani care nu calatoreste in compania parintilor sai, trebuie sa prezinte, in momentul imbarcarii, o scrisoare notariala (in limba engleza) prin care parintii isi dau acordul cu privire la calatoria minorului si autorizeaza persoana care il insoteste pe minor sa semneze in cazul aplicarii tratamentului de urgenta recomandat de doctorul de la bordul vasului sau in cazul practicarii anumitor activitati sportive la bord; in plus, persoana respectiva trebuie sa aiba si cazier judiciar la iesirea din Romania.

Parintii sau tutorii legali care calatoresc cu un minor cu un nume diferit decat al acestora, sunt obligati sa prezinte un document oficial (certificat de nastere / de divort etc.), pentru a dovedi ca sunt parintii sau tutorii copiilor in cauza.

 

NOTA:

- alocarea cabinelor se va face in ordinea efectuarii inscrierilor si in limita disponibilitatii de catre compania de croaziere

- taxele de port se pot modifica de catre autoritatea portuara

- pentru mai multe informatii legate de flota Norwegian Cruise Line, descrierea cabinelor, facilitatilor, etc., va rugam sa consultati site-ul oficial al companiei

 

CONDITII DE INSCRIERE:

- inscrierile incep din momentul lansarii programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif si se incheie la epuizarea locurilor 

- diferenta de pana la 50% din valoarea totala a pachetului de servicii se achita cu 91 de zile inainte de data plecarii

- diferenta de pana la 100% din valoarea totala a pachetului de servicii se achita cu 61 de zile inainte de data plecarii

- turistul va incheia cu agentia << Contractul de prestari servicii turistice >>, la care prezentul program este parte

- in momentul semnarii << Contractului de prestari servicii turistice >>, turistul isi asuma plata diferentei stipulata in program in cazul neintrunirii grupului minim de turisti

 

CONDITII DE ANULARE:

in cazul in care turistul renunta din vina sa la pachetul de servicii turistice care face obiectul prezentului contract, el datoreaza Agentiei penalizari dupa cum urmeaza:

a) 30 % din tarif daca renuntarea se face din momentul confirmarii pana cu 91 zile calendaristice inainte de data plecarii

b) 50 % din tarif daca renuntarea se face in intervalul 90 zile - 61 zile calendaristice inainte de data plecarii

d) 100 % din tarif daca renuntarea se face cu mai putin de 60 zile calendaristice inainte de plecare sau prin neprezentare

 

NOTA:

Avand in vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementari de calatorie sa se modifice pana la data plecarii sau dupa inceperea calatoriei, independent de vointa agentiei (cum ar fi: controlul starii de sanatate, obligativitatea de autoizolare dupa intoarcerea in Romania, masuri suplimentare de igiena si formalitati vamale). Agentia nu poate fi facuta raspunzatoare, aplicandu-se termenii si conditiile contractuale standard.

 

OBSERVATII:

- conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite CONDITII obiective, inclusiv ordinea in care se viziteaza obiectivele turistice

- agentia nu se obliga sa gaseasca partaj persoanelor care calatoresc singure

- agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu

- prezentarea la aeroport se va face cu doua ore inaintea zborului; agentia nu raspunde in cazul refuzului imbarcarii turistilor ca urmare a intarzierii acestora

- conducatorul de grup se va asigura ca programul se desfasoara conform itinerarului prezentat, va oferi asistenta in situatii de urgenta, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informatii referitoare la excursiile optionale si la itinerar cu observatia ca nu are calificarea si atestarea legala de ghid turistic

- cazarea turistilor, precum si eliberarea camerelor se face in conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecarei tari

- clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de ministerul de resort din tarile vizitate si ca atare respecta standardele locale

- distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie si la cererea sa, va fi asistat de conducatorul de grup

- daca hotelul este schimbat din motive care nu tin de agentie, va fi inlocuit cu un altul de aceeasi categorie, asa cum este precizat in program

- agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana

- agentia poate aloca un numar de locuri cu reducere in cazul anunturilor promotiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioada limitata de valabilitate; daca acestea se epuizeaza inainte de expirarea perioadei anuntate, agentia va opri promotia fara un anunt prealabil

- in derularea excursiei pot aparea situatii de forta majora precum intarzieri in traficul aerian, blocarea aeroporturilor din ratiuni de securitate, schimbari de aeroporturi din ratiuni politice, greve, CONDITII meteo nefavorabile etc.; in aceste cazuri agentia se obliga sa depuna eforturi pentru depasirea situatiilor ivite; totodata, agentia nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente

- asezarea turistilor in autocar se va face incepand cu bancheta a doua, in ordinea inscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiaza de 2 locuri in autocar

- agentia nu-si asuma responsabilitatea in cazul in care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta

- conform legilor internationale, doar ghizii locali au dreptul sa ofere explicatii in interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducatorii de grup vor oferi explicatii turistilor doar in afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajati contra cost doar cu acordul turistilor interesati de ghidajul acestora

- excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia ; tarifele excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor care pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, sau din alta parte, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz, un ghid local; in tariful excursiilor optionale nu sunt incluse intrarile la obiectivele turistice vizitate

- agentia nu poate fi facuta raspunzatoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauza

- in cazul in care turistul intarzie sau renunta la programul stabilit, nu poate avea nici o pretentie privind rambursarea eventualelor despagubiri

- agentia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecari de teren, caderi masive de zapada si evenimente politice neprevazute, greve etc.

- selectarea preferentiala a locurilor in avion, in cadrul rezervarilor de grup, este de cele mai multe ori supusa unor reguli stricte si difera de la o companie aeriana la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptata si/sau se poate face numai cu un anumit timp in avans etc.). Ulterior achitarii unei sume pentru un loc preferential in avion, compania aeriana poate modifica fara preaviz tipul de avion si ca atare se modifica configuratia locurilor in avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de catre turist; pentru aceste situatii nu suntem raspunzatori si ne oferim doar sprijinul sa intermediem un dialog cu compania aeriana ce nu garanteaza si solutionarea situatiei

- copiii minori pot calatori doar: a) insotiti de ambii parinti; b) insotiti de unul dintre parinti care sa detina acordul notarial al parintelui care nu calatoreste (sau incredintare prin hotarare judecatoreasca definitiva, certificat de deces); c) insotiti de un adult cu certificat de cazier judiciar in original si acordul notarial al ambilor parinti; d) insotitorii minorului sunt obligati sa aiba certificatul de nastere in original al copilului minor, aditional PASAPORTULui si/sau cartii de identitate

- copiii care nu poseda carte de identitate au nevoie de pasaport individual

- va rugam sa va asigurati ca documentul de calatorie, PASAPORTUL, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta si si este de tip normal, nu temporar.

- pentru posesorii de pasapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesara obtinerea vizelor de la ambasada din Bucuresti; in cazul neobtinerii vizei se retin penalizari pentru biletul de avion, asigurarea medicala si cheltuielile agentiei

- c/v excursiei poate fi achitata si in lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plati

- prezentul document constituie anexa la << Contractul de prestari servicii turistice >>

 

Norwegian Star:

www.ncl.com/fr/en/cruise-ship/star

 

Inaugurat in 2001, Norwegian Star este primul vas din clasa Dawn Class si a fost renovat in 2015. Puteti sa va alintati papilele gustative in restaurantul asian Ginza, sa va relaxati in SPA-ul Mandara sau sa vizionati spectacolele teatrului Stardust.

 

cabina interioara

cabina are in componenta 2 paturi twin ce se pot converti intr-un pat de tip King Royal si baie privata. Fiecare cabina este dotata cu televizor, aer conditionat cu termostat, telefon, uscator de par, minibar, seif.

Suprafata cabinei: 14 m2

 

cabina cu hublou

cabina are in componenta un hublou. Aceasta are un dormitor principal cu doua paturi de o persoana ce se pot converti intr-un pat de tip King Royal, baie privata, precum si o zona de living. Fiecare cabina este dotata cu televizor, aer conditionat cu termostat, telefon, uscator de par, minibar, seif.

Suprafata cabinei: 14 m2

 

cabina cu balcon

cabina are in componenta un balcon pe care puteti iesi sa va bucurati de peisaj. Aceasta are un dormitor principal cu doua paturi de o persoana ce se pot converti intr-un pat de tip King Royal, baie privata, precum si o zona de living dotata cu o canapea extensibila. Fiecare cabina este dotata cu televizor, aer conditionat cu termostat, telefon, uscator de par, minibar, seif.

Suprafata cabinei: 18 - 24 m2